Drumul focului în noapte





     Uneori simţi că vrei să dispari de pe faţa Pământului, dar de fapt tot ce vrei tu este să fii găsit. Nu am destule degete să număr toate dăţile în care m-am aflat  în această ipostază.Probabil toţi am fost acolo măcar o dată şi probabil vom merge din nou. Nu este un tărâm prietenos deloc, el diferă de la o persoană la alta. 
      Al meu seamană cu un deşert în care este mereu noapte, iar când mă plimb, simt cum nisipul îmi arde tălpile goale dar simt şi fiorul de gheaţă al nopţii. Şi merg,merg,alerg zile,săptămâni spre....nicăieri? Până acum nu a avut sens drumul pe care îl parcurgeam, ce e asta? Un purgatoriu al sufletului pe care eu însămi l-am creat.Da,eu. De ce? Pentru că am avut un moment de slăbiciune şi am clacat, sperând că poate de data asta mă va găsi şi pe mine cineva hoinărind şi mă va lua cu el undeva. Mare greşeala să aştepţi să ţi se întindă o mână,m-am sabotat singură. 
     Oricum, când vine vorba de mine, niciodată nu e uşor. Probabil a fost mai bine că am căzut, fiindcă acum ştiu unde stau. În acel întuneric combinat cu căldura mistuitoare a nisipului de foc, m-am găsit pe mine însămi, şi asta a însemnat totul.