Drumul focului în noapte





     Uneori simţi că vrei să dispari de pe faţa Pământului, dar de fapt tot ce vrei tu este să fii găsit. Nu am destule degete să număr toate dăţile în care m-am aflat  în această ipostază.Probabil toţi am fost acolo măcar o dată şi probabil vom merge din nou. Nu este un tărâm prietenos deloc, el diferă de la o persoană la alta. 
      Al meu seamană cu un deşert în care este mereu noapte, iar când mă plimb, simt cum nisipul îmi arde tălpile goale dar simt şi fiorul de gheaţă al nopţii. Şi merg,merg,alerg zile,săptămâni spre....nicăieri? Până acum nu a avut sens drumul pe care îl parcurgeam, ce e asta? Un purgatoriu al sufletului pe care eu însămi l-am creat.Da,eu. De ce? Pentru că am avut un moment de slăbiciune şi am clacat, sperând că poate de data asta mă va găsi şi pe mine cineva hoinărind şi mă va lua cu el undeva. Mare greşeala să aştepţi să ţi se întindă o mână,m-am sabotat singură. 
     Oricum, când vine vorba de mine, niciodată nu e uşor. Probabil a fost mai bine că am căzut, fiindcă acum ştiu unde stau. În acel întuneric combinat cu căldura mistuitoare a nisipului de foc, m-am găsit pe mine însămi, şi asta a însemnat totul.

                                           

                                                                    Început despre început




      Trebuie să recunosc,mereu m-au speriat puţin începuturile,de orice fel.Fie că vorbim despre prima zi de şcoală, fie că vorbim despre începutul unei relaţii,începutul unei conversaţii sau chiar începutul unui pachet cu biscuiţi...mă rog, ăla mai puţin.În esenţă, începuturile sunt ca o gură de aer proaspăt în vieţile noastre, dar, uneori ne lăsăm cuprinşi de frica necunoscutului ce o aduc odată cu ele.Da, „marele necunoscut” din fiecare situaţie, aduce întrebările de genul : „Oare o să-mi fac  prieteni?” ,”Oare îi place şi lui de mine?” „O să fie cu final fericit?” , „Oare biscuiţii mei arată ca în reclamă?”.Poate nu, poate da, cert este că trebuie să facem ceva să aflăm, nu?Acel „leap of faith” trebuie asumat,iar clipa..trebuie trăită aşa cum vine ea.

     Aşadar, băieţelul care îşi făcea griji că nu va avea pe nimeni amic aleargă pe teren cu noul lui prieten, fata care se temea că el nu îi împărtăşeşte sentimentele se pregăteşte de prima ei întâlnire, iar eu...ei bine sunt foarte mulţumită cu biscuiţii mei.Trebuie să recunosc,arata ca in reclamă.Pentru voi cum au fost începuturile?